În anumite ţări, unele efecte negative ale exploziei turistice ţin în primul rând de organizarea şi planificarea dezvoltării turismului, în amplasarea şi amenajarea hotelurilor şi vilelor, campingurilor, bazinelor de înot, terenurilor de distracţie, căilor de acces, parking-urilor etc., având, aproape invariabil, prioritate considerentele finanaciare – atragerea a cât mai mulţi turişti, îndeosebi străini, care să „aducă” valută şi profituri considerabile;
Ecologul francez Edouard Bonnefous apreciază că celebra Coastă de Azur, de pe litoralul francez şi monegasc al Mării Mediterane, cu staţiuni de renume ca Nisa, Cannes, Saint-Tropez, Monte Carlo şi altele, se înscrie perfect în această categorie. Aici plaja se restrânge aproape în fiecare an datorită expansiunii locurilor de parcare, centrelor rezidenţiale şi comerciale, reşedinţelor secundare etc.;
Pe lângă acestea au apărut şi alte neajunsuri. „În acest spaţiu aglomerat peste măsură se regăsesc toate noxele şi toate neajunsurile oraşului. Poluarea aerului şi zgomotul se află la acelaşi nivel ridicat ca şi la Paris, iar constrângerile vieţii cotidiene sunt şi ele transpuse acolo. Vilegiaturistul trebuie să facă faţă unor neajunsuri pe care le-ar suporta cu greu în locuinţa sa obişnuită. Hârtiile murdare şi tranzistorii invadează spaţiul ca şi mirosul acela destul de dezgustător pe care-l produce orice grup de oameni care trăiesc într-un spaţiu restrâns, cu mijloace rudimentare”;
Costa Brava spaniolă, Riviera italian...
În numele turismului, uneori are loc distrugerea unor peisaje naturale încântătoare, desecarea unor spaţii umede de mare însemnătate biologică, distrugerea vegetaţiei naturale şi adeseori înlocuirea acesteia cu specii mai decorative importate;
Pe de altă parte nu trebuie să-i uităm pe turiştii înşişi care lasă în urma lor tone de deşeuri (hârtii, borcane, sticle, ambalaje din plastic), gazele de eşapament ale din ce în ce mai numeroaselor autovehicule cu care se „pătrunde” în natură, în zona monumentelor arhitectonice şi istorice, suprafeţe mai mici sau mai mari devastate în vederea colectării anumitor flori, monumente degradate de inscripţii şi semnături;
Safari-urile, organizate de firme comerciale înfiinţate ad-hoc, proiectează excursii turistice, însoţite de vânătoare, în regiunile africane atrăgătoare, de obicei în rezervaţiile naturale şi Parcurile Naţionale, unde afectează din plin fauna sălbatică;
De altfel, în legătură cu impactul turistic, delegatul Kenyei la Conferinţa de la Stockholm din 1972 a declarat: „Miile de vizitatori ai regiunilor declarate rezervaţii exercită presiuni severe asupra condiţiilor de trai ale oamenilor şi animalelor. Principalele probleme legate de turism dau naştere la conflicte legate de utilizarea solului şi la ameninţări în ceea ce priveşte fauna şi condiţiile de viaţă”;
Toate acestea semnifică de fapt o gravă degradare a mediului geografic.
Zonele prea frecventate de turişti şi-au pierdut mult din farmecul iniţial.
Inscripţiile şi semnăturile au desfigurat numeroase monumente arhitectonice, de la catedralele franceze la templele indiene, de la statuile gigantice monolite din Insula Paştelui şi stâncile din Insulele Galapagos la mănăstirile şi cetăţile româneşti (de exemplu, zgârieturile făute pe fresca de la mănăstirea Hunor, imediat după ce aceasta fusese recondiţionată cu mari sacrificii).
Afluxurile de turişti supun ţărmurile şi unele zone monatne unor presiuni ecologice care ameninţă deopotrivă valoarea lor pitorească, precum şi pe cea economică şi ştiinţifică.
Se impune mai ales diseminarea afluxurilor turistice, prin amenajarea de noi zone sau puncte de interes turistic, în zone ale căror resurse naturale formează ambianţe dintre cele mai plăcute.
În acelaşi timp, atunci când se hotărăşte modificare în scopuri economice a unor regiuni naturale trebuie să se aibă în vedere şi turismul.
Un specialist UNESCO, referindu-se la aspectele negative ale afectării unor întinse suprafeţe din savanele africane pentru creşterea animalelor domestice, a atras atenţia şi asupra neluării în seamă a considerentelor turistice. Pentru că, aşa cum afirmă specialistul respectiv, Daniel Behrman, „turiştii plătesc de bună voie pentru a vedea antilope, dar nu fac acelaşi lucru pentru a vedea…vaci”.
Aprecierea potrivit căreia prestigiul social al omului nu-l mai putem „stabili” numai în funcţie de locul de muncă, ci şi de valoarea timpului liber este sprijinită de constatarea că, în societatea contemporană, odihna (parte componentă a acestui gen de timp), înţeleasă în semnificaţiile ei cele mai complexe, a dobândit caracterul unei funcţii de bază a manifestărilor vieţii umane, ca şi munca, locuinţa, comunicaţia, cultura etc.
Iar în cadrul odihnei active, călătoriile turistice ocupă un loc de prim rang.
Satisfacţia unei asemenea întreprinderi depinde – indiferent de comoditatea şi confortul mijlocului de transport –, în primul rând, de ceea ce vezi efectiv, de frumuseţea şi valoarea peisajului, iar în cazul unui monument sau al oricărei alte construcţii şi de ambianţa naturală în care se înscrie.
Tot mai mulţi oameni se întreabă ce rămâne din valenţele originare ale unui monument istoric sau etnografic, de artă sau arhitectură al cărui cadru natural – în care acesta se integra – a fost în mare parte distrus sau sărăcit în elemente.
La fel în ceea ce priveşte anumite peisaje naturale ce s-au degradat atât de mult încât, în loc să atragă, resping vizitatorii.
Murmurul tonic al naturii a fost înlocuit cu cel al cailor putere şi al tranzistorilor, iar frumuseţea şi (sau) varietatea florilor, arbuştilor şi arborilor cu construcţii ce nu se armonizează cu cadrul natural şi cu deşeurile ce „marchează” locul de petrecere a week-end-ului.
Ca să nu mai vorbim de intr...
Geografia turismului
Peocupări privind delimitarea şi definirea Geografiei turismului s-au manifestat pe plan mondial încă din primele decenii ale secolului XX, iar în ţara noastră îndeosebi în a doua jumătate a aceluiaşi secol, excepţie făcând Nicolae Al. Rădulescu, autor al studiului „Asupra geografiei turismului”, publicat în „Revista geografică” în 1945.
Unii cercetători, cei mai mulţi, vorbesc de Geografia turismului (R. Engelmann, 1924, N. Al. Rădulescu, 1945, G. Chabot, 1964, J. Ginier, 1965, I. Şandru, 1966, 1970, M.I. Mileska, 1973, M. Iancu, 1968, V. Mihăilescu, 1969, Carmen D. Ptrescu, 1970, C. Swizewki şi D. Oancea, 1977, Aurelia Susan, 1980, I. Istrate, 1985, P. Cocean, 1996 ş.a.);
Altii de Geografia turistică (S. Leszczycki, M. Fularski, 1932, L. Merlo, 1969, I. Mac, 1992 ş.a.);
Totodată, unii dintre aceşti autori disting o abordare generală (Geografia generală a turismului, respectiv, Geografie turistică generală) şi alta regională (Geografia regională a turismului, respectiv, Geografie turistică regională).
Dintre definiţiile date Geografiei turismului sau Geografiei turistice, după caz, de către autorii mai sus menţionaţi, amintim:
Geografia turismului studiază fenomenul turistic, respectiv „ansamblul de relaţii şi aspecte care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare” (W. Hunziker, A. Krapf, Allgemeine Fremdenwerkechsslehre, Polygraphischer Verlag A.G., Zűrich, 1942);
„…geografia şi turismul sunt doi termeni predestinaţi a fi alăturaţi, căci orice geograf trbuie să fie dublat, în mod necesar, de calităţile unui turist. Şi invers: se poate spune că în fiecare turist se ascunde un geograf, căci turistul inteligent este un geograf care nu s-a autodescoperit” (G. Chabot, La Geographie du Tourisme en France, în „Acta Geographica Levaniensis”, vol. III, 1964);
„Ramură de primă importnaţă a geografiei, Geografia turismului trebuie studiată numai prin metoda geografică” (J. Ginier, Géographie touristique de la France, étude génerale et régionale, SEDES, Paris, 1965);
„Geografia turismului trebuie să cerceteze un nou teren al comportamentului uman, legat de mediul fizic, biologic sau social; ea cercetează realităţile turistice prin spiritul sintezei (…); geografia turismului este geografia unor ocupaţii mai puţin obişnuite, a liniştii şi a muzeelor”. (P. Defert, Le tourisme, objet de connaissance géographique, IIIème Colloque du T...
„(…)acea ramură a geografiei care studiază poziţia şi înfăţişarea centrelor de interes turistic, caracteristicile lor individuale naturale şi cultural-istorice, atracţiile şi tradiţiile turistice în contextul zonei în care se găsesc amplasate, al reţelei de căi de comunicaţie care îi asigură accesibilitatea şi legăturile cu alte centre turistice” (L. Merlo, Geografia Turistica, CLITT, Roma, 1969);
„…geografia turismului studiază particularităţile teritoriale ale economiei turismului, reprtiţia teritorială a activităţilor productive şi de servire legate de turism, condiţiile, factorii şi resursele care determină dezvoltarea acestuia în diverse ţări şi regiuni” (bulgarul Liubomir Dinev, citat de I. Şandru, 1966);
„…geografia turismului studiază raportul dintre fenomenul turistic, mediul geografic şi mediul social” (N. Al. Rădulescu, Asupra geografiei turismului, 1966);
„Geografia turismului - ca ramură nouă a geografiei economice – studiază premisele complexe care generează, favorizează sau frânează dezvoltarea fenomenului turistic, repartiţia geografică a regiunilor existente, a fluxurilor turistice şi a regiunilor de primire, precum şi evoluţia formelor de turism practicate şi clasificarea acestora” (Carmen D. Petrescu, Obiectul geografiei turismului, Terra, nr.4, 1970);
„Geografia turismului este o ramură a geografiei economice care studiază resursele turistice naturale şi antropice sub aspect calitativ şi cantitativ, fluxurile turistice interne şi internaţionale, pre...
Comments