Newest Viewed Downloaded

Seminar de profeţie 2009 Apocalipsa: Capitolul 13 Chipul Fiarei

Seminar de profeţie 2009 Apocalipsa: Capitolul 13 Chipul Fiarei

Nisipul Mării

Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarna şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi impărăţeşti, şi pe capete avea nume de hulă. Fiara pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare. Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au inceput să se inchine balaurului, pentrucă dăduse puterea lui fiarei. Şi au inceput să se inchine fiarei, zicând: “Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?” Apocalipsa 13:1-4

Retrospectiv

“Aşa cum in prima linie balaurul simbolizează pe satana, el este şi simbolul Vatikanului din Roma.” The Great Controversy, 438 Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, cu şapte capete şi cu zece coarne; pe coarne avea zece cununi impărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. Fiara pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu

Locul in istorie

Am văzut o fiară şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta. Daniel 7:3 Avea şapte capete un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Daniel 7:8 Şi zece coarne Era cu totul deosebită de toate fiarele de mai inainte, şi avea zece coarne. Daniel 7:7 Ca un leopard Şi iată alta ca un pardos. Daniel 7:6 Ca un urs a doua fiară era ca un urs. Daniel 7:5. Ca un leu Cea dintâi semăna cu un leu. Daniel 7:4

Retrospectiv in istorie

Am văzut o fiară cu şapte capete Daniel 7:8 538 după Chr. Şi cu zece coarne Daniel 7:7 330 după Chr. Ca un pardos Daniel 7:6 331 inainte Chr. Ca un urs Daniel 7:5 538 inainte. Chr. Ca un leu Daniel 7:4 605 inainte. Chr. Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară ...Apoi am văzut din pământ ridicându-se o altă fiară

Pe nisipul mării

Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară Apoi am văzut din pământ ridicându-se o altă fiară Următoarele personaje care vin pe scenă “Am văzut că fiara cu două coarne avea o gură de balaur, şi puterea pornea din capul ei, şi decretul ieşea din gura ei. Pe urmă am văzut pe mama tuturor viciilor. Am văzut că mama nu era identică cu fiica ci erau separate şi diferite.Timpul care li se acordase era terminat, şi fiica ei, comunitatea protestantă, erau următorii care apar pe scenă, şi acelaşi duh (de indulgenţă) il vor avea ca şi mama care in trecut a persecutat pe sfinţi. Am văzut că in timp ce mamei âi scădea puterea, fiica devenea mai puternică şi in curând işi va exercita puterea in acelaşi mod precum fusese exercitată de mamă.” Spalding and Magan, 1

Pe nisipul mării

Numai o naţiune “Care naţiune din lumea nouă a fost in 1798 ridicată la putere şi a atras atenţia lumii? Aplicaţia simbolului din biblie nu dă voie la indoieli. Numai o naţiune corespunde cu indicaţiile profetice. Ele se referă cu siguranţă la Statele Unite ale Americii.” The Great Controversy, 440 O putere nouă In acelaţi timp in care papalitatea sa văzut răpită de puterea ei şi era forţată să inceteze prigonirea creştinilor, Ioan a văzut o nouă putere venind şi având voce de balaur, comitând aceleaşi fapte crude şi blasfemice. Această putere, este ultima care va lupta impotriva bisericii şi legilor lui DUMNEZEU, şi care este reprezentată printr-o bestie cu coarne de miel. Bestiile se ridicau de obicei din mare, dar aceasta se ridică din pământ, cea ce simbolizează ascendenţa paşnică ale Statelor Unite ale Americii .“ Signs of the Times, 8. Februar 1910

42 de Luni

I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Apocalipsa 13:5 “Perioadele menţionate aici – 42 de luni şi 1260 de zile, sunt identice; in această perioadă sa permis ca biserica creştină să fie persecutată de Roma. Cei 1260 de ani in care papalitatea deniţea puterea supremă au inceput in anul 538 după CRISTOS, şi s-au incheiat in anul 1798.“ The Great Controversy, 266

Nume care nu sunt scrise in Cartea Vieţii

...şi tot pământul se mira după fiară. Şi au inceput să se inchine balaurului, pentru că dăduse puterea fiarei... Şi toţi locuitorii pământului i se vor inchina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, dela intemeierea lumii, in cartea vieţii Mielului, care a fost jungheat. Apocalipsa 13: 3-4, 8

Statele Unite ale Americii

Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca unui miel, şi vorbea ca un balaur. Apocalipsa 13:11 “Vorbea” simbolizează puterea legislativă şi judiciară pe care un stat o execită.“ The Great Controversy, 442.

“Vorbea”

şi vorbea ca un balaur “Când bisericile lidere ale Statelui Unite ale Americii se vor uni in principiile lor de doctrină şi vor influenţa statul, ca doctrina bisericii catolice să fie aplicată, şi biserica să fie prin lege protejată, atunci America protestantă va ajuta să se construiască un tablou al hierarhiei Romane şi persecutarea celor care au altă credinţă va fi inevitabilă ...”

“Vorbea”

“ Chipul fiarei simbolizează formele pe care protestantismul decăzut le va lua, atunci când biserica protestantă va căuta suportul statului pentru aşi introduce doctina.” “Semnul fiarei” este următorul care necesită explicaţie. The Great Controversy, 445 Eliberarea decretului duminical din partea bisericii protestante, este o constringere pentru ca lumea să se inchine papalităţii-fiarei. “Pentru cei care au inţeles principiile celei de-a patra porunci, şi totuşi ţin ziua liberă falsă şi nu sabatul, dovedesc prin aceasta acceptanţa lor faţă de autoritatea care a instaurat-o. Prin acest act religos obligatoriu şi cu ajutorul statului, se construieşte chipul fiarei , ca atare este decretul duminical in S.U.A. o obligaţie de a se inchina fiarei şi chipului ei.” The Great Controversy, 448

Puterea bisericii şi puterea statului

Noi am ajuns la un punct unde lucrarea sacră al lui DUMNEZEU este reprezentată prin statuia din Daniel şi anume degetele de la picioare care erau făcute din fier şi lut. Dae conducătorii statelor vor ridica ziua liberă falsă peste Sabat, care este sfinţit şi binecuvântat de DUMNEZEU, lăsat pentru oamenii pentru al sfinţii ca un legământ intre EL şi poporul LUI, penru mii de generaţii. Amestecul dintre biserică şi stat este reprezentat prin fierul şi cleiul degetelor de la picioare ale statuii din Daniel. The Seventh-day Adventist Bible Commentary, Bd. 4, 1168

Tronul şi muntele

Tu ziceai in inima ta: “Mă voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnia mai pe sus de stelele lui DUMNEZEU; voi şedea pe muntele adunării, pe partea nordului! Iesaia 14:13–14 (traducedere după Biblia King James) Partea Nordului O Cantare; un Psalm. Al fiilor lui Core. Mare este Domnul şi lăudat de toţi, in cetatea DUMNEZEULUI nostru, pe muntele LUI cel sfânt. Frumoasă in inalţime, bucuria intregului pământ, este muntele Sionului pe partea nordului, cetatea marelui REGE” Psalm 48:1–2 (traducere după Biblia King James)

Cetatea şi Turmul

Şi au zis: Să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul, şi să ne facem un nume , ca să nu fim imprăştiaţi pe toată faţa pământului.” 1. Moise 11:4-5 “Pe fundamentul pe care Cristos la aşezat, apostolii au construit biserica lui DUMNEZEU. In Scriptură expresia de formare al unui templu este des intâlnită. Pentru a crea o imagine se vorbeşte despre construirea unui templu care de fapt reprezintă construirea bisericii lui DUMNEZEU. Acts of the Apostles 58. cetatea Appocalipsa 14:8; 17: 5, 18; 18: 2, 10, 16, 18-19, 21; 21:2.

Fierul şi lutul

“Trăim în timpul şi am ajuns la punctul în care lucrarea sfântă a lui DUMNEZEU este reprezentată prin picioarele statui, la care fierul era amestecat cu pământ noroios. ... Dar oamenii staatului vor ridica ziua de dihnă falsă şi vor amesteca credinţa lor religioasă cu observarea acestei instituţii papală. Ei îl vor pune peste Sabbat, pe care DOMNUL l-a sfinţit şi l-a binecuvîntat, şi-a fost pus de EL la o parte pentru omenire, pentru a fi sfinţit, ca să fie un semn între EL şi poporul LUI pentru mii de generaţii. Această amestecare dintre biserică şi puterea staatului este reprezentată prin fierul şi lutul amestecat.” The Seventh-day Adventist Bible Commentary, Bd. 4, 1168.

Regatul de fier

Pentrucă in mijlocul belşugului tuturor lucrurilor, nu ai slujit DOMNULUI, DUMNEZEULUI tău cu bucurie şi cu dragă inimă, Vei sluji in mijlocul foamei, setei, goliciunii şi lipsei de toate, vrăjmaşilor tăi, pe care îi va trimite DOMNUL impotriva ta. EL iţi va pune pe grumaz un jug de fier, până te va nimici. DOMNUL va aduce de departe, dela marginile pământului, un neam care va cădea peste tine cu zbor de vultur, un neam a cărui limbă nu o vei inţelege, Un neam cu ifăţişarea sălbatică, şi care nu se va sfii de cel bătrân,nici nu va avea milă de copii. El va mânca rodul turmelor tele şi rodul pământului tău, până vei fi nimicit; nu-ţi va lăsa nici grâu nici must, nici undelemn, nici viţeii dela vaci, nici mieii de la oi; până te va face să pieri. Te va impresura in toate cetăţiile tale până iţi vor cădea zidurile, aceste ziduri inalte şi tari in care îţi pusesei increderea pe toată intinderea ţări tale;te va impreşura in toate cetăţile tale, in toată ţara pe care ţi-o dă DOMNUL, DUMNEZEUL tău Deuteronomul 28:47–52

Roma de fier (Vatikanul)

Va fi o a patra impărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi rupe totul, şi ea va sfărâma şi va rupe totul, ca fierul care face totul bucăţi. Daniel 2:40 La sfârşitul stăpânirii lor când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un impărat fără ruşine şi viclean. El va fi tare, dar nu prin puterea lui inşuşi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti in tot ce va incpe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va ingânfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi, şi se va ridica impotriva DOMNULUI domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omeneşti. Daniel 8: 23, 25

Toiagul de fier - Puterea statului

Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va conduce cu un toiag de fier, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu. Apocalipsa 2:26-27 Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să conducă toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la DUMNEZEU şi la scaunul de domnie. Apocalipsa 12:5 Din gura lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va conduce cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului DUMNEZEU Apocalipsa 19:15

Lut - Biserica

Nu este nimeni care să cheme Numele Tău, sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta, şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre. Isaia 64:7   “Nu pot EU să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui Israel?” zice DOMNUL.”Iată, cum este lutul in mâna olarului, aşa sunteţi voi in mâna Mea, casă a lui Israel!” Ieremia 18:6    Dar mai degrabă, cine eşti tu omule, ca să răspunzi impotriva lui DUMNEZEU? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: Pentru ce mai făcut aşa? Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o intrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o intrebuinţare de ocară? Romani 9:20–21

Showing 1 - 20 of 27 items Details

Name: 
23_jp_ro
Author: 
Jeff
Company: 
Turnkey Solutions
Description: 
Seminar de profeţie 2009 Apocalipsa: Capitolul 13 Chipul Fiarei
Tags: 
Vietile | Sfintilor | fiarei | daniel | puterea | văzut | vor | apocalipsa | fiară | apoi
Created: 
10/5/2004 7:10:29 PM
Slides: 
27
Views: 
17
Downloads: 
1
Rating: 
0


Comment



Share this presentation
|

Comments

Share this presentation:

|
Sitemap